Cum am putut fi chiar atât de rea? Nu-mi pot da seama cum de pot fi chiar atât de javră. Te-am "lovit nemeritat" fără ca tu să-mi fi făcut ceva rău. Știi, imi cer iertare, nu mi-am dat seama că poate te rănesc, sau cel puțin te fac să te simți rău.
Acum că mi-am dat seama de oarecum gravitatea faptei mele, eu sunt cea care se simte extrem de oribil. Îmi vine să-mi bag capul în pămant, ca struțul în nisip, dar eu sa nu mai ies de acolo, decât când am să invăț să nu mai rănesc oameni dragi mie, să nu te mai "lovesc" pe tine, cel ce mă iubește necondiționat.
Nu vreau să-ți pară că iubirea mea iți face rău.
Am fost o nemernică. Mă simt ca un om terminat. Vreau să plâng, poate așa voi da afară răul...de fapt urma din răul ce ți l-am pricinuit; urma ce trebuie smulsă fără milă din rădăcină. Căci răul este deja făcut...
Aș vrea să plâng dar nu mai pot; spui că mă ierți dar nu-i ușor. Mă pun în locul tău și din nou îmi vine să plâng.

Sau mai bine să mor...
Te iubesc!