îmi lipesc 23ul de piele așa cum îmi îmbrățișez copiii nenăscuți
să fie reazăm celor patru pereți
după mine potop în arena cu lei

să aduni amintirile uitate în sertarul cu lampioane
și să balansezi doar când vrei prin secundă
23 este și numărul meu în care o mână strigă spre alta
tu pentru că trebuie eu pentru că urmez
dar pasul meu e mai iute și-alerg fără să-mi știu cărările
în capăt un copac se frânge

o respirație atât a mai rămas între vertebră și clack
măsor distanța dintre umeri și cap
încă se mai zbate un dumnezeu
prins între index și ultimul foc
pe țeavă nu e loc de doi
de azi 23 e numai al meu