Pașii mei caută asfalt pe buzele sparte cu dalta ochilor
norii se duc dincolo de cerul gurii cu inima fără sânge
văd ce nu văd alții trecând străzi pierdute între destine și povești
zâmbesc timpului trasând ore cu margini agățate de ochii mei
caut împlinirea printre oamenii în zări ce nu-și mai au rostul grăbit
cu ploaia udându-le sentimente fără uși închise
de toamnă în autoportret aruncat în calea lor
fugind după scrisorile răsăritului.