se stinge ziua
prin părul încifrat al bunicii
cu glas răsfățat
focul șoptește- ncăperii
câte ceva din tainele serii
nevoile zilei de mâine
printr- un colț plâng goale
iar de pe masă dintr- o cană de lut
cinci zambile rodesc aerul
cu maiestuoasa lor frăție

buna capul spre mine rotește
și îmi doresc timpul
să spere ca în poveste
la nesfârșită viața ei
și la îndelunga mea copilărie