mergeam să cumpărăm un tablou,
o bucată de hârtie ridicolă.
tu ai zis
"hai să ne oprim aici
în locul ăsta întunecat de sub pământ",
"în regulă, să ne oprim",
am zis prefăcându-mă,
de parcă nu știam ce se întâmplă.
ai zâmbit
ai zâmbit cum zâmbesc moluștele iarna.
am așteptat.
deja știam ce se întâmplă.
"vom merge acolo după asta",
ai spus
și am tot așteptat.
a venit un individ îmbrăcat în purpuriu,
ne-a zâmbit,
a zis că el ne va conduce către acel loc pomenit de tine,
dar încă nu e momentul.
și am așteptat.
după câteva sughițuri a venit din nou,
era timpul.
am plecat.
a fost ciudat.
a fost ciudat că am părăsit subteranul,
am părăsit subteranul și ne-am găsit iar pe străzi în căutarea fantomaticului tablou,
sau așa mi-ai zis tu mie,
dar nu mai era fel,
el era cu noi,
cel în purpuriu ne însoțea.
nu mi-era teamă,
chiar deloc.
am mers ce am mers și am văzut clar.
acum înțelegeam,
o să mergem acolo unde strungarii recalificați scriu înțelepciune,
acolo unde strungarii dau de înțeles că sunt sfinți.
am ajuns.
"aici e",
ne-a spus bărbatul în purpuriu.
"eu nu pot merge mai departe,
de aici vă descurcați,
dar vedeți că strungul își are prețul său",
s-a îndepărtat molfăind o bucată de hârtie.
zâmbea plăcut,
nu mi-era teamă,
chiar deloc.
am intrat.
mi-ai zis
"așteaptă aici,
strungurile nu sunt pentru oricine",
am stat locului urmărind intrarea în marea uzină a făgăduinței.
ai intrat,
eu în spatele tău,
îți miroseam formonii artificiali,
atât ți-a mai rămas.
intrarea se prelungea cu un hol incredibil de întunecat,
nu mi-era deloc teamă,
chiar deloc.
te vedeam ca o umbră prelungită de fumul luminii prelungite de vitralii
sparte.
ai mers la El,
strungarul strungarilor,
era înconjurat de motive de plecăciune.
atunci mi-am zis
"aici trebuie să fie bucată de hârtie ridicolă",
și am așteptat.
tu ai bănuit că eu bănui ceva
și mi-ai făcut cu ochiul,
am încremenit un zâmbet de limpezime.
o strungăriță și-a deschis gura plină de strungărețe
și m-a poftit să gust un deget de strungar abia ieșit din oțelărie.
am refuzat politicos.
a zis că nu e bine să refuz și că cel mai din spate
(adică din fața ta)
se va supăra,
am zis că eu nu am venit aici propriu-zis,
el a venit
(adică tu)
și-a scuturat capul a nemulțumire.
"nu, dragul meu, tu ești venit aici,
el nu există,
el ești tu retrogradat",
i-am mulțumit încă odată și am ieșit.
ai ieșit și tu,
ți-ai încheiat pormoneul deosebit de mare și mi-ai zis,
"tranzacția s-a efectuat,
oficial ești înscris în liga strungarilor enigmatici"
nu m-am opus
pentru că
pentru că mi s-a făcut frică.
am plecat amândoi lăsând liga și omul purpuriu în urmă.
pe drum mi-ai zis,
"de acum în colo nu o să mai ai timp de cumpărat tablouri"
am zâmbit încurcat.
"de acum încolo are șă-ți fie frică".
și am plecat către casa lui
unde ne-am închinat și am început să ne creștem fiecare
strungăreața celuilalt.