agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6278 .



Sentințe în haiku
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Noricã ]

2008-10-05  | [This text should be read in romana]    | 



Am văzut deseori folosită în ultima vreme sentința “nu e haiku pentru că…”. Aș dori să pun în discuție câteva cazuri, pe care le-am prezentat într-un anumit cerc și am primit lămuriri.


1. 5-7-5

Discuția e veche deja, am abordat-o și în alte materiale. Este destul de răspândită noțiunea de haiku liber. Personal respect regula, și când scriu și când votez în concursuri de tip kukai. Dar cred că sentințe de genul “nu e haiku pentru că nu respectă 5-7-5” nu mai au ce căuta în comentarii.


2. Verbele

E destul de răspândită ideea că verbele n-au ce căuta într-un haiku. Mai cu noduri, unii admit câte un verb, dar două deja stârnesc proteste vehemente “Abuz de verbe ! Nu e haiku.”
Domnul Ion Untaru, autor talentat și experimentat de haikuuri, spune:

Redau un poem, răspuns la una din nedumeririle tale:

Cu tristețe mă despart de voi
ca o scoică ruptă din carnea-i,
plec, iar toamna se-ndepartează

semneaza Basho - Călătorie spre nord


Adevărul este că citisem de curând poemul, dar abia acum am numărat verbele. Sunt trei la prezent și unul (ruptă) la participiu trecut. Rușine, Basho !

Pentru că am abordat problema verbelor, reiau și modalitatea de folosire. Sunt recomandabile verbe la modurile indicativ prezent, gerunziu și participiu trecut (ultimul, dacă au rol de adjectiv). De ce ? Răspunsul nu este “de-aia”, regulile sunt făcute cu un anumit scop. Ne răspunde Weiss “haiku-ul este un poem (foarte) scurt despre ceva ce are loc acum.”.


3. Metafore și personificări

Doamna Valeria Tamaș mi-a răspuns indirect, trimițând o selecție de haikuuri ale autorilor celebri.

”Se duce și toamna.
Găoacea castanei
și-a deschis brațele (M.Basho)

Roi de gâze ușoare,
pod aerian
al visului meu. (E. Kikaku)

Fără penel,
salcia pictează
pe vânt. (Rikuto)

Luna, în munți
îl iartă pe hoțul de flori
și-l învăluie cu lumină. (K.Issa)

Răsare luna
și tufa cea mai umilă
e invitată la recepție. (K.Issa)

Noapte cu lună plină.
Oricine va putea să vadă
rănile-ascunse în zăpadă. (K.Bosha) “


Discret, mai găsești câte o metaforă, câte o personificare… Deci nu se poate emite, mecanic, o sentință categorică. “Are metaforă, deci nu e haiku”. Trebuie judecat de la caz la caz.


4. Verbul în ultimul vers

“Verbul nu se admite in ultimul vers.”. O sentință de care nu mai auzisem încă. Într-un fel, pentru ea am declanșat discuția despre care vă pomeneam. Cu atât mai mult cu cât, la ultima etapă de Kukai, a ieșit câștigător detașat poemul Simonei Dobrescu:

liniștea nopții –
în scoica din valiză
vuiește marea


Iată ce ne spune reputatul autor de haikuuri, Vasile Moldovan: “Florin Vasiliu a stabilit regula, numai pentru limba romană, ca haiku-ul sa nu se termine cu verb. Subscriu la aceasta regulă. Poate că gerunziul ar merge, totuși. Deci e vorba de ultimul cuvânt să nu fie verb, nu de ultimul vers. Așa cum e haiku-ul Simonei Dobrescu e și frumos și corect. Ar fi fost greșit dacă ar fi scris "marea vuiește" în loc de “vuiește marea".”


5. Prepoziții la sfârșit de vers

“Se evită prepozițiile la sfârșit de vers ca și cuvânt de legatură”.
În discuție am exemplificat cu poemul meu.

Poiana ninsă –
doar urme lăsate de
un miel rătăcit


Mi-a răspuns tot domnul Moldovan. “Nu știu de o asemenea interdicție. Totuși, în asemenea situații, autorul are de ales între a respecta regula 5-7-5 și de a se exprima oarecum abrupt, sau de a se exprima cursiv, firesc, dar cu o structură puțin modificată (5-6-6 în cazul de față).
Textul e și frumos și haiku. Există cel puțin două perechi de termeni antitetici: zăpada și urmele; se poate face analogie între zăpadă și un corp, precum și între urmele de pe zapadă și rănile de pe un trup. Pe de altă parte, se crează stări antitetice. Poiana ninsă îți dă liniște sufletească, îndeamnă la reverie, îți trezește aduceri aminte, pe câtă vreme mielul rătăcit îți dă un sentiment de tristețe.”


Ultima parte a comentariului era răspuns la alt reproș “planurile nu sunt chiar antitetice”. Dar asta e o problemă separată.


6. Două planuri antitetice

Că un haiku trebuie să aibă două planuri, asta e ceva unanim recunoscut. Ele se despart printr-o cezură –kireji-, plasată între versurile 1-2 sau 2-3. În japoneză, kireji este un o silabă (onji), una din cele 17. În română au fost încercări de a folosi silabe, de exemplu interjecții, pe post de kireji, dar au fost respinse. Astăzi toată lumea folosește un semn de punctuație, uzual liniuța. Important nu e atât simbolul, cât pauza propriu-zisă.

În schimb, ca cele două planuri să fie antitetice, n-am citit în niciun material teoretic. Bănuiesc de unde vine ideea. E vorba de noțiunea de juxtapunere, combinația dintre cele două planuri. Ele trebuie să fie aparent independente (nu neapărat antitetice). Mai multe precizări ne dă prof. Ferris Gilli în “Lecții de haiku pentru avansați”.

”Falsă juxtapunere nr. 1 - Explicația se realizează atunci când o parte a haiku-ului explică cealaltă parte. Explicația nu este juxtapunere și ea slăbește forța haiku-ului. De exemplu:

câini luptându-se -
mârâituri aspre
sub verandă.

Primul vers le explică pe celelalte două versuri

Falsa juxtapunere nr. 2 - Cauza și efectul se realizează când o parte a haiku-ului este efectul sau consecința celeilelte părți. De exemplu:

secetă îndelungată –
nisip cernut printre crăpături
în baia uscată a păsărilor.

Falsă juxtapunere nr.3 - Imaginea independentă este inclusă în partea principală a singurului subiect al haiku-ului. De exemplu, în acest caz, expresia verbală este un atribut descriind „femeia”:

alergând spre casă -
o femeie depășește
mașina mea parcată.

Aici este o singură imagine în poem.

Falsă juxtapunere nr.4 – Prima parte extinde imaginea sau scena principală, fiind inclusă în poem. Ea face parte din tema principală a poemului:

pe pajiște -
ochii păianjenului
o sclipire de moment

„Pe pajiște” indică pur și simplu unde se află păianjenul, fără să contribuie la înțelesul poemului, ori să le creeze cititorilor un moment de introspecție.”


Ferris Gilli pune accent pe spațiul dintre cele două planuri. Kireji nu are rolul de a despărți, ca un zid, cele două planuri, ci de a le uni.

”mirosul mașinii noi -
o pereche de vulturi
pe deasupra chiparoșilor

Eu îmi pot imagina mirosul unei mașini noi și îmi place imaginea unei perechi de vulturi. Dar pentru mine, spațiul imaginar dintre părți, este mai mult decât o cărămidă dintr-un zid! Acesta totuși îmi permite să privesc îndelung la poemul lui Harry Gilli și să-i găsesc răsunetul pentru că el îmi oferă un spațiu între părți, pe care cititorul îl poate umple cu imaginația sa:

spărtură în ceață-
o pereche de vulturi se așează
în vârful chiparoșilor.

Nu este suficient să suprapui două imagini ce par fără legătură între ele. Cele două părți ale unui haiku de succes sunt pline de înțelesuri atunci când sunt citite ca un întreg decât ca părți separate. Deși părțile sunt independente și au propriile lor semnificații, atunci când sunt juxtapuse într-un haiku, ele contribuie împreună la o mai bună înțelegere a cititorului.”


(Lecții de haiku)

În acest context, e ușor de imaginat că cea mai eficientă formă de juxtapunere se realizează prin alegerea a două planuri antitetice. Este evitată falsa juxtapunere, este evitat și zidul dintre cele două planuri. În plus, antiteza este ea însăși o valoare estetică puternică în haiku.
Dar asta nu justifică sentința “Nu e haiku pentru că cele două planuri nu sunt antitetice”


Închei cu spusele domnului Corneliu Traian Atanasiu: “Orice regulă trebuie să aibă o motivație și cine o invocă ar trebui să argumenteze așa:
- valoarea poemului scade datorită faptului că... (și să spună cum e perceput un poem care face acea greșeală, eventual cu un exemplu)
- să arate cum acea exigență face un poem mai bun (dînd de asemenea măcar un exemplu).
Altfel, asemenea reguli nu pot avea credibilitate.”



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!