florile înfloresc însă nu întotdeauna
oamenii te pot privi pe furiș așa cum
te pot iubi sau nu
și tu stai privindu-te în fețele acestui anotimp
nascându-se pasăre cu glas de cenușă
stai acolo la margine tu și umbra
nu auzi decât timpul clocotind
și vuietul lui e mai dureros decât dacă ai urla
și-atât de dulce
anii se-nșiră-n fața ta ca treptele pe care ai să le urci căutându-te
ai grijă să nu te rătăcești pe dinăuntru
nu uita să-ți pui cenușă în buzunare când pleci
ea îți va aminti că vei vrea să te întorci
să iei harta să-ți pui zâmbetul rujul
să le-ntorci de pe-o parte pe alta
toate cuvintele vor fugi atunci și munții din tine
se vor topi