Iată sunt eu tîrîind prin praf ca o promisiune mîna stîngă
cea care nu poate să apuce decît cu încetinitorul
(ea caută prin nisip) ceva din visul fericit pe care l-am folosit de fiecare dată
(ca o ușă) pentru a ieși în lume îmbrăcat doar cu țeasta
La drept vorbind e confortabil. Pe lîngă mine trec umbrele trecătoare ale trecătoarelor și își croștează viața cum pot
asist ca o lampă de petrol în noapte lîngă niște șine iluzorii
adorm cu fața trasă ca o locomotivă pe o linie moartă
gîndurile se scurg greu ca pasta de dinți
acolo palpită cîteva leșuri înainte ca marea să le arunce la țărm

toate aceste schelete sunt ale mele
ochii lor scoși din orbite lucrează la transcripția conversației în sidef
atunci o iau încet dar sigur la vale
jos, destul de jos ca să nu mai conteze
toate acestea trebuie depozitate