se poate merge prin foșnete o vreme.
dar garantez
dacă un timp
suficient de mult
nu întâlnești nimic
o să vină și momentul
când nu o să mai poți
să auzi nimic.
abia atunci
o să te oprești
în tăcere.
și nu-ți rămane decât
să inspiri
să expiri

rareori, și asta e cel mai greu de îndurat,
ai presimțirea unor muguri.

printre amănuntele respirației
încă speri
să descoperi o geometrie
ceva neechivoc
sau poate
pe altcineva.
să-ți șoptești în gând viață
cum strigă marinarii pământ.
iar prin oase să urce primăvara
dinspre locul din tine
în care sunt mormintele