părere de verde rătăcită stupid
în colțurile caldarâmului
pietrele de lângă o striveau
zâmbea și învăța
se mlădia
să nu strivească

vântul o îngenunchea
dansa ridicându-se
zâmbea și învăța
să nu umilescă

ploaia o mlăștinea
primea și sorbea
fără a atinge mâlul
zâmbea și învăța

rotocoale calde fumurii
îi păreau încălzind
zâmbea și învăța
să vadă că dincolo de
este mereu și altceva

atingea în întuneric
o zare de lună
zâmbea și învăța
năzuința spre lumină

pierdea repere
rătăcea între sminteli
neștiind să discearnă
încerca să uite


zâmbea și învăța:
universalitatea râsului
că pietrele pot fi ocolite
că vântul e o punte
că mâzga reflectă culoarea
că înainte de a fi verde a fost galbenă
în misteriosul ciclu al stingerii
uitării în memorie
acel galben lângă inocența albului
nu o limită substitut de negru

nu s-a mai dorit
părere de verde martir
a înțeles că în amintire
se plăsmuiește calea
nu era ce pietrele vedeau
n-o fi fost nici ce visa
era ce știa că este
devenea ce împlinea
zâmbea și învăța

a prins stropi de ploaie
sau poate lacrimi de rouă
în teaca-i plăpândă
mângâiere de vânt
a-nălțat-o spre rază
zâmbea și învăța
drumul culorilor
drumul aromelor
și dăruind s-a numit
frezie...