Dacă o parte din sufletul meu mai credea-n iubire,dacă mai aveam un gram de incredere,de inocentă tu ai ucis putinul bun ramas în mine.Și acum am ramas dezvelită... de sentimente..si totusi...asa nimic nu mă mai poate atinge...
Și atunci de ce-ai alege sa fi om când poti fi piatra?
De ce să suferi când poti trece prin toate cu usurintă?
Și cer o ploaie pentru sufletul meu,să ma spele de toate,să mă răcorească.Cer o furtună pentru mintea mea să te alunge,să uit cât m-ai dezamagit.
Și mai aprind o lumanare iluziilor,sperantelor,viselor mele ce-au murit in tine.Din ce să mai renasc când m-am sfarsit de tot?Și incotro sa-apuc când parcă nu mai văd...viata e de fapt o moarte prelungita,e asemenea unui călau care te amăgeste spunându-ți că nu te va omorî...e o mare ce te-nghite când te pierzi si nu te mai regasești printre scursurile societații...
Dar eu vreau sa raman eu...de ce m-ai ucis inainte să-mi deschid aripile?