mă ascund și mi-e bine, cât de bine într-un univers miniatural
în palma mea toamna și-a găsit culcuș egoist
cu urechea lipită de pieptul uriașului meu
îl ascult respirând sacadat, peste tâmpla lui căruntă m-aș apleca să-l acopăr
cu toată căldura unei tinereți întristate
tatălui meu,
lumina încă îi aduce un zâmbet prea blând colorat,
așa cum ascultăm amândoi anii,
el mai înțelept,
eu mai copil, mai a lui.