Mama l-a parasit in spital. Cata cruzime!

Priveste adesea in gol, dureros isi asterne capul pe pernele tari si doarme mult, gandindu-se ca poate, cand se va trezi mama va fi din nou langa el.

E povestea trista a unui baietel pe care l-am cunoscut acum trei zile. Tot atunci, dupa numai jumatate de ceas, cea care in mod normal ar fi trebuit sa –i fie alaturi, sa-i vegheze somnul linistit, si sa –i stearga sudoarea de pe fruntea lui fara riduri … cea care ar fi trebuit sa-i vegheze fiecare picatura ce-i curgea linistit prin venele sale fragete , a dat bir cu fugitii.

Totusi … Ricardo, n-a plans o clipa de-atunci …. Ma priveste adanc, prin ochii sa-i de culoarea cafelei si tacut … ma prinde de mana si se ridica domol in sezut … nu clinteste si linistit isi primeste tratamentul ….
Mananca mai mult fortat, pentru ca foamea e lasata deoparte, dorul pentru mama ocupand parca mereu pozitia intai.

Jucariile ce-i tin companie in patul mititel, sunt aiurea …. Nu le vrea langa el asa cum mama nu l-a vrut langa ea!
Mai bine de unul singur … mai bine sa ramana numai el …. E sensatia pe care o ai de fiecare data cand intri la el in salon. Incapere ce i-a devenit peste noapte camera, casa …
Si nu are decat un an si o luna! Nu e mult, totusi nu e putin!

Sufletul sau o simte departe … si plange înăbușit …
L-am vazut ca tresare in ațipeală, un cosmar din care nu se mai trezeste …

Un destin ce – l tine departe de mama, un destin ce-l forteaza sa locuiasca intr-o camera de spital … un destin trist ce-l invata ca asistenta si infirmiera e acum mama …
Nu intelege dar totusi nu se impotriveste. Cum ar putea oare?!

Va las sa va ganditi, fetelor … viitoarelor mame …. Un copil merita totul, mai putin abandonul!

Sa fiti iubiti !