Da, frate! Ascult manele! Ascult manele! Îmi Întăresc convingerea! E o chestiune de "clasă", de finețe, de rafinament pe undeva? E o chestiune de gust! Iar dacă gusturile mele sunt atât de urâte încât nu te poți ... în ele, așa cum spunem noi, românii, e strict chestiunea mea, personală, iar dacă unui anumit cuiva nu-i convine treaba asta să mă contrazică! Nu am reușit să înțeleg de când sunt ele, manelele, ieșite pe piață, ce legătură poate să existe între a te comporta cum se cuvine, a ști să vorbești, cum să arăți, a avea darul bunelor maniere mai precis și manele. Cum se face că cei care ar asculta acest gen de muzică sunt numiți persoane inculte, fără clasă, fără rafinament? Și unde aveți voi, ceilalți care blamați manelele, acest divin rafinament? Unde îl țineți ascuns? Când îl etalați? Atunci când mergeți la un restaurant și comandați pește doar pentru că știți să-l tăiați? Admit: pot exista o multitudine de persoane care să nu asculte absolut deloc acest gen de muzică, cum admit de asemenea că există totodată tot atâția alții care ascultă și neagă acest lucru. Nu îmi explic de ce o fac. Eu, una, sunt în armonie cu gusturile mele și mi le expun ori de câte ori mă simt bine sau nu. Nu îmi pasă niciodată cum se mănâncă de fapt spaghetele, cum se mănâncă la restaurantul chinezesc, cum nu îmi pasă nici de ceea ce ar putea crede ceilalți despre mine atunci când trec cu mașina pe lângă ei, "bubuind" manele. Este alegerea mea, opțiunea pe care o consider numărul unu stării mele de spirit și personalității proprii. Nu mă simt bine dacă nu ascult manele. Nu e chef, seară în discotecă, mai corect spus zi, să nu le ascult. Este penibil să te consideri o victimă a civilizației pentru că lumea a fost bombardată pe piață de un gen muzical vrut și nevrut de fapt, ca și toate celelalte alte genuri. Există artă în pictură, în sculptură, în modă, în construcții, și acestea însă raportate la gust. Există artă și în muzică, adevărat. Însă așa cum există hainele no-name, pe care majoritatea le îmbracă din lipsă de posibilități financiare sau uneori din lipsă de acordare a importanței mărcii, așa cum există și tablouri de doi lei care zac pe pereții noștri fără nici o valoare, așa cum există și case construite sau amenajate fără a consulta nici un specialist în domeniu, rezultatul fiind un chici, așa există și muzica ce nu este considerată de calitate. Aici încerc să explic într-o manieră simplă toate lucrurile utile existenței umane. Nu cred că are vreo importanta pentru civilizație dacă e Armani sau Leonardo, dacă e Grigorescu sau Frasin, dacă e Puștiu' sau Dorobanțu. Fiecare alegere în viață conturează gustul, care prin definiție, exprimă personalitatea, afinamentul fiecăruia dintre noi. Și acum... să cânte muzica! Zi-le Guță...!