să ne ierți
că te-am lăsat singur la masa noastră,
masa celor care nu știu cine sunt...
Ea plantează flori pe-un mormânt,
aburii ploii desenează aduceri aminte,
Zâmbetul tău,
gol convertit în distanță, atârnă
greu, in balanța mea inegală
tăcerile cresc in solzi,
nu mai curge de la unul la altul
cuvântul,
zilele nu mai trec la fel...
Când ai spus că vei pleca ultimul
n-am știut că va trebui să-ți ținem locul
pe rând.