Aud zgomotul motoarelor și al roților dezvoltând forța decolării pe o pistă imaginară de aeroport. Fiarele, împovărate de tehnică veche, se ridică de la pamânt purtându-și în aer mareția greoaie. Decolează!

Lasă în urmă o lume duală a contrastelor și frământărilor.

În stânga ramâne satul cu istoria nescrisă a traiului monoton dedicat supraviețuirii. Aproape totul naște reîntoarcerea la pamânt, sub tonurile maro si cenușii ale toamnei întârziate. Uneori vezi fumul ieșit prin hornuri vechi, împovărând orizontul de iluzia unor suflete. Nimic nu se clintește sub toamna împietrită ce a pus stăpânire peste câmp, deal, apă. În casele mici locuiesc oameni simpli, cu vise și dorințe, cu modele de viață și un drum de urmat.

În dreapta se întinde orașul cu ale sale ziduri de beton, temple ale zădărniciei ce ascund oameni care ziua se află angrenați în mecanismul perfect al muncii și seara cad obosiți sub povara propriei lor vieți. Cenușiul asfaltului se impregnează pe sufletele rătăcite ce locuiesc într-un mediu forțat urban, mărunte piese ale unui puzzle uriaș.

Avionul se înalță greoi ca o pasăre albatros ce-și întinde aripile deasupra oceanului. Pamântul ramâne neînsemnat, purtând povara de veacuri a sufletului omenesc.