Hai întreabă-mă cât de bine fac, să îți bat câmpii cu „ce ciocolată bună a fost aia de azi, când ți-am simțit gustul printre bucățele de alune și cubulețe de glazură”. Sau întreabă-mă dacă te iubesc să îți răspund că „fiecare rază din ochii tăi se oglindește în zâmbetul tău, iar fiecare gest pe care îl faci imi răspunde la gândul că poate nu sunt singură pe lumea asta și dacă aș fi singură, tot te-aș avea pe tine!” Sau mai bine întreabă-mă dacă mă simt bine lângă tine și am să vorbesc câteva secole despre cum „mâna ta e singura care se potrivește cu a mea și umbra e mai albă și nici intrunericul nu mai e așa de sumbru iar ochii tăi, oh ochii tăi, sunt cei mai stralucitori sori pentru că îmi pătrund în vene până la suflet.” Da, ești ca un drog, iar eu ca o naivă am devenit deja dependentă.