Mi-a fugit timpul și spațiul,am ramas uitată la marginea cioburilor de noapte. Mă scufund în apa caldă a Dunării și număr stelele de pe cerul proaspăt spălat. În juru-mi plante jucăușe mă învață să cuceresc luna plină. Sunt singura în singurătatea adâncurilor de ape, nu știu să plâng și încerc să mă ridic la suprafață, de trei ori mă scufund și de tot atâtea ori mă ridic, e o dorință distractică, nascută în bucuria unei vieți oglindite în răsărit. Învăț apoi că numai cu o prietenă ajung la mal și Alexandra îmi arată că lumina se naște în bucuria de a învinge orice limite. Relly și-a subliniat libertatea prin evadarea în spațiul indefinit al luminii universului vitezei, iar Alex desenează traiectoria speranței ajutând secundele să cânte. Descopăr insula dispărută a bucuriei și reîncep să trăiesc distractic. E loc pentru 333 de miliarde de spirite și 777 miliarde de pași și tot nu e de ajuns.
Apa se varsă în lacrimi de bucurie și visez că trăiesc.