motto:
“odată am ucis o vrabie...”


uite așa ni se poate întâmpla să ne tăiem
în oglinzi

aluneci pe mătasea unui cuvânt
și intri în ele ca fluturii
re-pe-tat
până ce o așchie ți se înfige-n cornee
sau în alte regiuni ale corpului
dealtfel
cu totul și cu totul
irelevante-n discuție
cum ar fi
inima
o sigur că inima
inima este acel spațiu încăpător/decomandat/
neimpozabil din nefe/ricire
depozit ideal pentru păpușile gonfl/abile
cărora le-a intrat un ciob de lumină
sub gene
urmarea cineștiecărui accident
oricum neprevăzut în legislația
curentă
ori consecința unor instrucțiuni de folosire
citite de la punct
către virgulă


și-apoi
cine mai are timp să plângă o vrabie
când atâtea ciori așteaptă
cuminți
să le scuipi un grăunte?

morala:
fir-ar ea să fie de greblă!
mârâi poezia printre dinții săi de porțelan
chinezesc
cu mâna streașină la
cuc/ui.