Sunt atât de tristă
încât mă pot prelinge
în orice fisură din zid
Abătută sunt
că, pot să mă contopesc
cu vântul de iarnă
Tristă-s
cum sunt așteptările
în căușul mâinilor reci
ca întinderea, dintre două
piscuri golașe
Deprimarea-mi
ca lacrima-n blestem
care umbrește padurile mele
tăcute și-adânci
Sunt atât de tristă
încât,am pierdut
o bucată din sufletul meu
pretind să mi-o dai înapoi
ori dezintegrează-mă
pân'la albastru.