există într-un orășel îndepărtat
un om-trenuleț care mă iubește
un omuleț-bărbat

acum, personajul meu
îmi e supărat
știe că nu-l ascult de fiecare dată-nvederat
când îmi vorbește

dar o să-i treacă
(trenulețul peste coada de pește)

o să rămână din el doar locomotiva
ce-și claxonează strașnic, de departe
diva

cu proxima emoție
(pe care întotdeauna mi-o împărtășește)
are să-i treacă lui
sigur că da
neapărat

doar el mi-e omulețul din orașu-ndepărtat
un trenuleț-bărbat
care, desigur
mă iubește
(fir’ar să fie coada mea de pește!)
foarte probabil
necondiționat