Bretonul alcătuit din trei fire de păr blond, decolorat și uscat îi intra în ochii cu genele lungi, făcând griul irișilor să pară și mai șters, mai cenușiu. Avea pistrui, mulți pistrui presărați pe toată fața cu precizia fulgilor de zăpadă căzuți pe pământ. Chipul îi era inocent, dar lipsit de licărul ochilor vii. Privirea mi-a alunecat pe gâtul lui subțire, cu mărul lui Adam ieșit în evidență atât de tare încât ai fi putut crede că urma să se înece cu cine știe ce dumicat nemestecat. Brațele coborâte din umeri se odihneau pe banca de lemn care contrasta cu pielea albă și străvezie. Purta un tricou crem împodobit cu câteva modele negre care reprezentau niște invenții complet anapoda. Pe coapse atârnau o pereche de blugi scurți, până la pământ care fuseseră spălați de cel puțin treizeci de ori, având aspectul pantalonilor pe care-i cumperi la reduceri (dacă există) de la un second-hand care își are sediul într-un loc uitat până și de Dumnezeu. Picioarele erau strânse bine într-o pereche de sandale cu barete de piele neagră, care devenise aproape cenușie de la praful și nisipul stătut.
Era o fotografie superbă.


Iulia BochiÈ™, 13 ani