v-ați mai privit așa
tu cu ochii memoriei
ea cu inocența adolescentei de altădată
fără a lăsa din brațe prăpastia
în care s-au aruncat pe rând
toate celelalte femei


ați mai vegheat
ceața aceasta care vă risipește luciditatea
aburul care înflorește în creierul vostru umed
sub soarele veșnic al morții

ați rămas acolo
pradă insomniilor
de peste ani

cumva
nu v-ați putut desprinde
aveați nevoie una de alta
privirea aceea vă leagă
ca o centură de siguranță

v-ați tot promis



a fost de ajuns un cuvânt
căldura lui fără fard
a fost de ajuns inima
și culorile ei
care ard