Nu-mi spune, știu
m-am înecat în griul tău
mai adânc decât ura
de unde atâta deșertăciune?

E praf
mi-a pătruns în gură și ochi
are gust de lacrimi vechi
mâncate de molii
nu e nici o problemă,
aștept...

Mă agăț de banca
de ploi ruginită
și admir
kitchoase venusiene
măcar tu
ești din carne
și fire albe...

Te plâng
și cearcănele vineții
și cutele adânci
le slăvesc
drept mărturii
ale vieții.

Nu-mi spune, știu...