Mari speranțe aveam cândva pentru o viață mai bună a țăranului roumân...

Sărăcia e și mai mare, muncile câmpului și în gospodării, s-a amplificat. Profitul este și mai mic în raport cu străduințele chinuitoare ale pământului. E primăvară și omul de la țară își construiește iluzii, iluziile grânelor, ale vitelor, ale unui profit demn de o așa stăruință; iluzii ce se sinucid sub roțile căruțelor ce vor aduce fânul animalelor sau doar câțiva lei în plus la sfârșitul anului, atâta cât să nu moară de foame în această perioadă de criză...
Deocamdată, țăranul roumân își ține animalele cu roadele târguite pe bani mulți (cei ce îi au!), speranțele de mai bine cu zbucium și durere de gânduri.
Primăvara aceasta a venit în forță: cu impozitări pe imobile și pământ mult mai mari, de nesusținut!
,,De unde Doamne vom plăti? Muncă multă și bani puțini, nici măcar roade... Taxe și suprataxe!''
Vor supraviețui truditorii pământului?!
Gânduri gri ne tulbură lumina acestei primăveri ce a crăpat de curând mugurii liliacului mov.
Lipsa banilor ne împinge la a cere o iarnă permanentă ( absurd !).

Nu știu dacă merită... să închei pe un ton optimist și voi spune doar atât: di murgule, di... dă- ne hrană și vom trăi!( amândoi desigur !).