Ursul Polar s-a lipit de geamul meu,
nu îi deschid, oricât de mult aș vrea să intre.
Ursul Polar, singuratic,
mă tot privește de după geam.
Ambii suntem fericiți așa,
nu trebuie să ne atingem.
Ne putem privi mereu, atât.

Și-i interzis să-l ințeleg, oricât de aproape ar fi,
nu am voie să dau semne de existență ale feței mele
de cealaltă parte a ferestrei.
Trebuie să fiu soprano mut,
întrucât Ursul Polar e cel mai agresiv animal
și iubește mai mult decât pot iubi oamenii.
Totuși, suntem fericiți așa, știind că nu trebuie să ne știm.
Chiar dacă Ursul cântă jazz...
Chiar dacă-mi respiră în ureche,
eu trebuie să întorc pe dos urechea.
Urăsc "trebuie".


Ursul Polar...
care în loc să mănânce pești, îi iubește.
Ursul Polar stă cu o Morsă sub braț, la geamul meu...
și niciodată așa mult n-am vrut să mor...
Eu să mor, de fericire și neatingere,
iar Globul să se rotească în continuare
și totul să fie în regulă.