piatra se inghitea in gatul amiezii
lumina de la maastricht
ca in pictura flamanda
soarele nelacom de cer
cerul impotrivit luminii

piatra statea pe masa
cu numarul 72 pe piele
se uneau liniile mainilor noastre
peste terasa plina de femei cu palarii

ce am fi putut intelege atunci
cand din stramtele noastre istorii
se valureau doar obisnuitele prapastii

dar in orasul acela mic
cochetele isi pastrau bine conservata
racoarea obrajilor

piatra a stapanit aburul amiezii
pana la umbra care
nu se zarea decat in soarele flegmatic de maastricht