Eu sunt trecătorul
Care te-a îngrijit,
Te-a udat
Și te-a curățat de omizi.
Dar roadele,
Nu le-ai scuturat pentru mine.

Eu sunt cea pentru care
Nu aveai urechi să auzi
Când iți șopteam timid:
“Vreau să stau și eu aici,
Într-o cămară a inimii tale”
Și nu m-ai primit
Nici măcar ca prieten;
Așa cum cei doi pitici,
Și-au primit prietenii
În căsuța lor,
Din pădurea cu alune.

Azi, mă chemi
Pe pânza ta de paianjen
Pe care-ți legeni singurătatea
Bătut de soartă,
Dintr-o parte în alta
Precum elefantul
Care-a mai chemat pe pânza lui
Un alt elefant.

Azi, îmi spui că vrei
Să reconstruim podul
Dintre inimile noastre,
De parcă ar fi existat.
Să facem altul mai strașnic,
Și mai frumos, îmi spui,
Ca-n cântecelul copilăriei noastre.


Azi, îmi ceri un grăunte de iubire.
Dar eu, nu mai vreau să-ți dau
Nici măcar un bob,
În toamna vieții mele;
Așa cum nici furnica
Nu s-a mai îndurat
De greierașul cântăreț
Din balada lui.