până la urmă nici nu contează dacă ritmul lucrurilor a fost același
au existat sâmbete și miercuri vineri și joi luni
și marți și întotdeauna o duminică
care împărțea promisiuni ferme pentru o iubire veșnică
totul e ca înainte
nu zboară anemone sfinxul dormitează în orient
îndrăgostiții merg să prindă ploile
nici o intenție de evadare
înnebunește albastrul în sămânță
până și prăpăstiile urlă
e prea târziu să mai fac și altceva
cu degetele am strivit sărutul acela franțuzesc dintre două furnici
de atunci am încetat să mai cred în tine

în orice fir de iarbă stă înfipt jurământul tău cu chip de femeie
doar eu uneori
îmi văd îngerul plictinsindu-se
așteptând să fiu alungată din biserică

când întâlnești un copac singuratic închină-te