Þi s-a scurs ochiul
pe pleoapa mea plăpândă
și-o rază ți-a fertilizat privirea
de focă adormită-n mare...

Te-am înecat în mine
ca să-ți adun nisipul
pe care urmele adânc tu le-ai oprit
în umbre preschimbate-n scrum
și în materie uitată-n definiția concretă...

Un demon m-a convins că a trăi
în picături frânte de lume...
o suferință din păcat
mi-a tremurat gândirea...

Acum un Dumnezeu mi te-a adus ca înger
și mi te-a așezat pe pielea-mi udă
ce umărul mi-acoperă să nu se frângă...

Ca să echilibrezi printr-un surâs, ai fost trimisă,
ceea ce demonul mi-a așezat pe umeri,
să mă coboare-n iaduri mute...
prin lăute...

Iar tu m-ai ridicat prea mult din suferință;
m-ai învățat să te iubesc prea mult;
apoi să pic din nou tu m-ai lăsat, iubito;
să mă afund tot mai adânc în rău...

Și te-am uitat cum am uitat si Raiul;
și mi te-aduc în vise umbre negre;
căci ai plecat spre alte emisfere
și Diavolul din nou m-ascunde în tăcere.