camera e oarbă ca tine ca mine. e goală ca noi. pereții respiră sfărmând trupuri de aer
dar mai sunt atâtea lucruri obișnuite despre care am putea oricând să vorbim.


am lăsat vorbă să-mi planteze un copac pe mormânt. nu pot să mor așa, fără nicio rădăcină.
ascult cântece irlandeze și sun la salvare. gura mi-e plină de cuvintele tale.


covorul ți-a înfășurat viața în romburi. ești gol și te doare pielea
nu știi cum s-o mai smulgi fără să te miști. orice gest ar putea să destrame timpul subțire ce ți-a rămas.


am aflat că ea te așteaptă cu pântecul plin
ea te așteaptă în durerile facerii
demonii îi smulg umbra și-o lasă goală pe cataligele ei de întuneric.


am lăsat vorbă că te nasc la miezul nopții. lupul ce-mi linge rana e același mereu.
și tu ești același cu ea, doar i-ai înghițit numele.