cât de mirat ai fost că sunt aici doar pentru tine
cum ieșeam amândoi din cămașa de forță
cum ne rodeam cărnurile și creșteau macii din libertatea noastră extremă
cum tu erai mai greu și eu nu simțeam că mă zdrobești sub foamea ta
cât de mirat erai că mă poți ucide
și eu
cum așteptam să mor de fiecare dată
cădeau zidurile ospiciului
și scăpau toți demonii inventați în beznă de noi
de fiecare dată îi opream cu pielea mea goală
pe nerăsuflate le sorbeam focul
rosteam blesteme în locul lor
apoi îmbrăcam cămașa de noapte și mă lungeam lângă tine
lumea părea un sicriu
noi eram morții ei proaspeți iubindu-ne fără să ne mai atingem
un timp lipseam de undeva fiecare
răscoleam visele cu întrebări
un pictor nebun ne iubea pe amândoi
ne picta sângele în culori tot mai apoase
îmi amintesc că la început nu puteam fi lăsați singuri
fără să ne devorăm umbrele sau
fără să scoatem din minți toate păsările albastre