plec în lume. când vei citi aceste rânduri
eu voi fi în stare de orice
lumea se va transforma într-un câine
pe care-l voi duce în lesă mai departe

nu are rost să mă cauți
s-ar putea să fiu înghițită de primul oraș cu nume mai complicat
în care înstrăinându-mă nu voi mai ști drumul înapoi

nu voi mai fi niciodată acasă. îmi voi pierde chipul în piatra cubică a orașului
îmi voi împrumuta trupul animalelor de povară
nimeni nu mă va striga pe nume
oricum
numai tu mă știai
în lume nu există dovezi despre mine
cea care puteam să fiu

voi clădi o tăcere imensă cât un munte. străinii nu vor observa nimic
tăcerea va flutura ca un drapel ciudat în semn că
de aici începe moartea

stânca înaltă pe care nu se va încumeta nimeni
vârful de piatră al iubirii noastre
va rămâne pierdut în al nouălea cer