să trăim mai departe
nu mai e mult
am trecut de ecuatorul lucidității
luciferul personal
îmi arată săgeata
prea multă lumină orbește
se știe
mi-am pictat ochi pe piele
după ce am exersat pe hârtie
nu mi-a spus nimeni
eu e un cancer de mătase
înflorește pe neașteptate
crește de nebun
e o carie
sapă labirinturi în gol
merge cu picioroange
cum altfel, sunt mlaștini de gânduri
și d nu-mi răspunde nici mie
sunt doar o figură din puzzle
de asta
nu mă-ngrjorez
din acest maidanez nu văd
decât foamea de noapte
prin toți se scurge toamna
în pantoful cu riduri
un bătrân își reflectă chipul
de ce femeia asta are
șolduri de iapă și
n-a fost copil niciodată
nu știu
dacă e X sau Y înfășurat
în tine, femeie
și eu o sa îmi târâi piciorul
prin tramvaie
acum doar sufletul mi-l port în cârje.

și în mine există marea moartă

în emisfera nopții de 7-8-9 iulie
toți vulcanii s-au stins
nu mai e nimeni să mă dezgroape
din mine nu mai sunt decât
eu însămi nu mai încap
în nici o hartă