patul în care tu ajungi mai rar decât noaptea
se plictisește de spinările oamenilor care locuiesc în mine
de carnea care îl doare la fiecare întoarcere
la fiecare strigăt de coșmar al pernei ude
de cearceafurile mototolite în forma ta
de gândul că mâine nu am să mai ajung să te iubesc
și poate de casa în care stă
pe cele patru degete cu mine al cincilea
ca o palmă dată podelei că nu se mai trezește
se lovește de pereți
împrăștiat cu un zâmbet până la fereastră
aleargă în jurul meu ca un vis urât
și alungă cuiele în inima mea
înjură că m-ai părăsit

când aprind lumina
încerc să adun ce a mai ramas
n-am știut că erai și tu lângă mine