Femeia ! Zid de întrebări… răspunsuri echivoce plutind în ceață.Femeia ! dulce parfum de “nu mă uita” invadând mansarda conștiinței.Femeia ! sirena plutind pe marea dorințelor, reverberând dorințele.Parc tăcut la care te reîntorci spre a-ți reîmprospăta sufletul cu adierea calină a pletelor solare.Simțuri renăscând în amintiri ce se trezesc în diminețile îmbălsămate de visurile celeste.
Femeia –perpetuu semn de întrebare pe care-l porți cu tine toată viața.Nedezlegat mister în care pătrunzi ca într-o grotă.În întunericul întrebării suav deslușești ca un halou format din împletirea razelor ființa ce te-atrage, te cheamă cu un șters ecou luminat de promisiuni.În căușul palmei roua umedă se metamorfozează în vaporoase năluci pe care mintea le fabrică în atelierul gândurilor creatoare.Divinizez femeia și poate că acest cult al femeii este deșart.Ca o oază în deșert, femeia dă viață imboldurilor și elanurilor insipidei vieți a bărbaților.Aureola de basm în care înfășor femeia provine poate și din decepțiile pe care le-am cunoscut de la aceeași femeie.O-mbrac în zeiță, o-nveșmânt în aură, divinizez această armonie, sensibilitate, acest chip pur, neștiind însă a pătrunde în tainele adânci ale ființei, neștiind însă ce se-ascunde sub învelișul drapat cu complimente.