Nu știu dacă am fost un poet adevărat, dar știu că am fost om, pentru că am iubit mult și am suferit mult, pentru că am greșit mult și am știut să-mi recunosc – ori de câte ori s-a putut – greșeala și am trăit cum numai eu știu penitența interioară, dar nu am urât niciodată. Și asta trebuie să facă un om și un poet: să iubească mult, să sufere mult, să greșească și să-și recunoască – dacă se poate – greșelile, dar să nu urască niciodată...