iarăși sunt față în față cu moartea. nu pot s-o înving. e care pe care. momentul ăsta în care mă prefac că nu știu e insuportabil. întotdeauna ea învinge. îmi ia trecutul. parcă aș trăi printre resturi. noi, cei rămași avem tot mai mulți morți ai noștri.
am o singură șansă, dar aș prefera sa nu am niciuna. șansa asta e o mare păcăleală. e o provocare oribilă a morții. de ce nu poate ea să fie o adormire și gata? de ce mă las mereu provocată și lupt cu dihania care-mi ia părinții? și unde îi duce?