chiar dacă noaptea ce ni se înfășoară în jurul gâtului ca o anacondă alb-negru nu e a mea
și
tot a mea nu e interpunerea congentială a brațelor între tine –
atmosferă
,
îmi voi rupe cu buzele cuvinte din cerc am început să desființez geometriile umane
în fapt. De câteva ecuații ma doare trupul de tine sunt un x
ridicat la infinit în jurul neelucidării eu te respir

și ochii lui tumefiați îmi construiesc semne de întrebare adiacente
ca mici felinare pe tavanul meu ciudat
de când a venit iarna beau apa des
totul durează mai putin de trei secunde și jumătate poate
trei secunde ca apa să îmi răzbată în ulcer ar putea părea mult însă
nu așa măsurăm timpul -
să îmi potolesc setea de a umple goluri ar însemna
că prefac frigiderul în ștreang și hoitul în mare
aș invada țărmuri aș suprima orașe aș săpa morminte sub consoanele din
numele tău acum mi-e frig și
în întuneric se mai umplu câteva pahare

cineva spunea odată let’s think twice so
înainte de-a mai arunca o monedă gândește că totusi ți-s mâinile-mbibate în transpirația mea neintegrată.