cine știe cât timp om fi stat așa unul în fața celuilalt nemișcați. M măsura teama din aer. eu încercam să-i ascund febra.

apoi cuvintele s-au rostogolit ca niște bile de plumb. grele pe făgașul normalității. puțină politețe nu strică. ne așează în rândul lumii.

nu ne împotrivim adevărului.

M sclipește puțin când îi vorbesc despre altceva. de fapt înțelege abia acum că i-am vorbit mereu despre altceva.

în tot acest timp am rămas în picioare. nu știu de ce. mă așteptam ca ochii lui M să mă doboare. mă așteptam la adevăr. el se aștepta să plâng. i-am arătat că dincolo de adevăr nu mai sunt lacrimi. suntem doar noi înfrânții rămași în picioare ca niște cai.

M nu vorbește deloc despre ceață. dar ea se întețește întruna. abia mai putem respira. ciudat cum îi pot vedea umbra în timp ce omul dispare tot mai mult.

vocea lui tânără lovește pereții salonului. paturile sunt făcute perfect. nimic în plus. doar ceața. nicio floare în paharul de sticlă întors. nicio iconiță pe noptieră. doar vocea lui tânără țâșnind din umbra lui M.