Sufletul, greu
de la răsuflul ființării mizere, încearcă
cu disperare
să se ridice.

Și unde e zâmbet e și
mlaștină, nevăzută de către cei neinițiați în cultul
băgării de seamă. Și sunt semne

ce duc în iad,
și se închină la idoli seci și fără nume fără personalitate fără atribute, fără obiectul reprezentării
doar cu mutre ce inspiră frică. Cuvinte nerostite,
fără noimă, sunt închinăciuni, ritualuri negre
și NU AJUTÃ LA NIMIC și nu au nici o țintă.
Se încolăcesc.
Apoi se răscoală
neștiința
și proclamă război idolilor săi fără a se ralia la adevăr,
doar din modă
după programul prestabilit al marilor prezicători moderni, prooroci fără obiectul muncii.

Și un râs
hidos se coboară peste răsculați.
Da, da , zic ei, ăsta e adevărul ,
îl știm.
Și nu lasă loc la nici o îndoială pertinentă,
nici o urmă de credință,
nici un simbol,
nici un petic din mantia ce acoperă universul cu albastrul său cald și infinit …