18 august 2001
E-o mare in mine! Si eu sunt in marea...
Si durerea se frange in noi, gasindu-si loc de izbucnire in punctul nostru sensibil. Ce dureros traim! Daca te uiti imprejur, fiecare poarta pietre de glezne, o tacere adanca, o durere nerostita sau un vis ucis...
Stii ce-mi doresc? Sa le pot spune parintilor mei: "Sa ne jucam putin de-a copiii!"
Maine am sa trec pe la "casa" tatii. Simt nevoia sa il salut, sa plang putin, stiind ca nu isi mai aseaza palma desfacuta peste fata mea, intr-o mangaiere ce se vrea lipsita de traire... Ce n-as da sa il mai aud alintand-o pe mama! Macar o data, o singura data!
Atata negru plantase in mine! Cat pentru o ocna. Si totusi, cum sa-ti explici ca un om a plecat nici vesel, nici trist, nestiut, netrimis? S-a dus ca si cum lumea aceasta n-ar mai fi vrut sa-l poarte in ea. Cum sa-ti explici ca plecam in ciuda vointei noastre?
"Incepem sa plecam de cand venim", asa ti-am scris aseara. Doamne, si ce adevar grait-am!