Numără-mi brățările, și scrie culori, și naște-mi cuvinte, și zboară-te, flutur!... Eu n-o să-ți număr dinții, ori firele albe… cum n-am numărat nici perele copilăriei, furate, din părul moașei Gherghina, dintre porumbii din spatele casei, pe coastă. Ce pere, Doamne! Urâââte, zbârcite, diforme, c-abia ghiceai ce sunt; da’ dulci, aurii, și zemoase, și-aveau un parfuuum!... Mmmm, o nebunie! Le simt in gură și-acum.

Þi-am spus? De curând, am o livadă de peri in camera mea, ori a ta ( nu mai știu), și-un ochi de văduvă, și unul de copilă, deschiși amândoi într-o vară cu ploi, proaspăt întoarsă fiind, de pe o altă coastă (din sud), fără peri cu parfum… Să ți-o arăt într-o zi, de-ai să vii. De livadă zic.

Numără-mi brățările și scrie ce vrei, din ce simți! Ssst! Eu n-o să te număr, nici împart în careuri; te iau întreg… cât mai ești, și mai pot. Tu numără-n gând, cât mai știi număra și cât eu mai adun brățări de argint, pe brațul meu stâng...