pumnul melancoliei mă lipi de pereți
nimic nu te poate salva îmi spuse schopenhauer
mâncând un buddha de ciocolată
viața nu e nimic altceva decât
acest buddha din care curge lapte și miere
inundând universul
el va umple găurile negre
și totul va fi un haos mai blând
decât tăcerea mieilor

din filmele copilăriei
suflecat la mâneci
pe ușă intră piedone
și –mi făcu semnul acela sigur al neînvinșilor
am o foame nebună
până la moarte mai e mult
și nu-mi place să-ncep cu desertul
deși în copilărie iubeam dulciurile
mai mult decât viața

stam la masa din sufragerie
schopenhauer, piedone și eu
precum apa morților
ne spală melancolia,
cea mai frumoasă fiică a mayei

ascuțind lama ideilor
mai tare decât fildeșul
brusc schopenhauer îl lovi criminal
pe prietenul meu
îl târâ pe podele
îi sfâșie fața cu lacrimile oarbe
ale voinței de a trăi

...aproape fără nicio mișcare piedone
luă luna de pe cer
și o puse pe fruntea lui schopenhauer
făcut k.o. într-un vis
mai adânc decât moartea