Mick, un artist,
Dintr-ăla,
Crezu pe ea, cea mică franțuzoaică,
o actriță demnă
Demnă de un rol
Nu "d-ăla"...
Nu d-ăla ce-l poate juca orișicine
Și nici așa și-așa...
Nu, nu...

Și ea, strâmbă din nasu-i delicat,
Căci nu-i plăcu mansarda lui,
Scenariu nici nu l-a citit,
Cu pașii mici, pe scări în jos,
A tot fugit.

S-a dus, a căutat lumini,
Șampanie ciocnită cu străini,
Covoare roșii ea visa,
Zâmbea, la lumea rea zâmbea...

Și cititorule, de-o vezi îngândurată,
Adu-i aminte ce i-a zis artistul ei odată
Și de-oi scăpa
De vorbele-i meșteșugite
Cu baluri și recepții
Și cupe aurite,

De la artist,
De rol să-i spui:
Elenă-n Troia lui...