în firea mea iarba amară crește, ochi străin. să-ți pot vedea trupul întins dincolo de trepte. doar șezi, așteptând să mă ridic deasupra cuvântului. rătăcesc micșorându-mă, sau doar mă rușinez. îndoitura cuvântului ascunde, fapta și bunătatea în cercul mic. vrăjit ascult, tu mă aștepți cu daruri. pe drumul risipit din mâna uscată pășesc nici mai mult nici mai puțin în haina de nuntă. să nu mă tem?. obrazul vindecă roșul, printre degete. mă rog de formă, ceea ce suntem. între două semne aleg setea, singura ce-o mai pot trece. cu vederea, nu vreau să mor printre amănunte. lemn despuiat ne ține, de lume. și cer să-mi fii, ori fântână ridicată în sus. din trupul înfiorat către locurile dintâi tu îmi legi foamea, rotunjind pântec. ochiul inimii împreunează mut. în ziua a șasea, lumina se petrece în cuprinsu-i. până la poartă ai întins văl și tulburare, așteptându-mă. obosit, de căderea în lucruri te întreb sau mă las purtat. în somn, de la picioare la inimă.