Nu știu cât o să mai zăbovesc pe aici și eu... Uitându-mă peste umăr văd că prietenii de aici îmi sunt din ce în ce mai puțini, în raport cu cei de dincolo...
Ieri a venit la mine un drag prieten, scriitor de real talent, om de om... să-mi spună că a fost primit în Uniunea Scriitorilor... Dragul de el, om de o omenie aparte, de un talent narativ excepțional... a așteptat mult până a fost primit în Uniunea asta... Ca un copil se bucura, deși pe fața lui începeau a licări culorile pământului... e adevărat, a scris cu dragoste despre pământ, despre așezările rurale, despre oamenii satului... prietenul meu este, cred, foarte bolnav... mirosea a pământ, a iarbă și a sfârșit... nu i-am spus aceste lucruri... nu-i poți spune unei bucurii - bucură-te acum, azi - fiindcă mâine nu se știe ce va mai fi... dacă va mai fi...
Cât de singură mă pregătesc să rămân... și doamne ce dor îmi e de toți prietenii mei trecuți deja dincolo...
Cui mă lăsați pe aici? Cu cine mă voi mai bucura și întrista dacă vă hotărâți să treceți cu toții hotarul dintre viață și moarte înaintea mea?