noi cei încrezători în speranța voastră cei storși de nopți și de toate câte vă trec prin cap cei fără absolut nicio vină că nu putem fi altfel cei fără putere mereu și la o adică nu ne interesează noi cei ce nu atacăm decât propria ploaie noi cei ce nu omorâm niciun fluture noi cei căzuți din cer printre voi care spuneți nu are a face și noi spunem ba și ce dacă fiecare poet e o țară mică și ce dacă mai mulți poeți formează un continent efemer noi cei ascultători rătăcitorii statici cumva un fel de plante pe care cresc păduchii noi storși de nopți de toate câte ne trec prin cap noi cei ce stăm în cuburi cu umerii în muchii și chiar de-am fi altfel nu explodăm decât după mai multe secole și-atunci doar prin hazard când cimitirele ne-aruncă peste gard chiar lângă voi (voi crede-ntotdeauna voi crede-ntotdeauna sunt blestemat să cred ca niciodată întreagă te-am visat pe fruntea mea
voi duce-n cer minunea pe-această frunte beată respiră-mi ochiul aerul se pierde cu-o mână oarbă te dezmierd și sui dumnezeiescul fum căci undeva așteaptă un gol imens din care s-au prăbușit statui)