să avem locul nostru. brațele tale foarte lungi să ne fie granițe arămii
de netrecut. să păstrăm liniștea
să păstrăm urletul
în plămânii tăi
să păstrăm cântecul

noaptea să ne găsească dansând sub cupola de sticlă.
dintre noi să țâșnească porumbeii care să invadeze piața san marco. să le dăm să ne ciugulească inimile păstrate la vedere
în cornete roșii de 1 euro
inimile noastre să zboare. porumbeii să fie sătui. restul lumii să ne plângă la zidul plângerii
sau oriunde
cimitirele sunt grădini de oase. ceea ce-mi amintește că tu nu mi-ai adus niciodată flori. în schimb mi-ai dăruit toate oasele tale
liliachii.

să avem timp. așa ca acum. tu să trăiești în mine când mori. eu în tine. într-o după amiază în amsterdam să ne prelungim linia vieții
tatuîndu-ne în palme un semn mic și fosforescent
o coadă de pește
care să ne ardă puțin.

să nu ne mai fie teamă. depărtarea e un câine pe lanț. a-l elibera ar fi jalnic. n-ar ști unde să plece. să ne rămânem așa

îmbrățișați

până nu ne mai putem zări. eu să-mi imaginez chipul tău
de geamăn. să-l sărut lacomă în toate oglinzile.