pe o bancă în parcul actorilor
blugii mei triști
atârna pe asfalt plini de datorii
cineva îi scrie cu cretă
mirat
îi privesc spatele anonim

mai încolo
o fetiță
peticește gropile cu nisip
se aproprie de mine ca de un amărât
încet
și cu bunica pe urmă îngrozită
n-am să întind mâna
așa sunt eu
caut doar puțină liniște printre oameni

bătrâna se sperie
fetița plânge
eu rămân
să pricep iubirea din parcul actorilor

dinspre ei
un puști întreabă de ce am blugii rupți

fiindcă n-a fost cuminte

mama?